Prezentare proiect:
1. Punerea în valoare a patrimoniului cultural prin consolidarea și conservarea bisericii Sfântul Ioan Botezătorul
Proiectul cu titlul Punerea în valoare a patrimoniului cultural prin consolidarea și conservarea bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din cadrul ansamblului mănăstirii Văratic, cod SMIS 116243, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1 a fost implementat în perioada noiembrie 2017- decembrie 2023.
În urma lucrărilor a fost consolidată Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din localitatea Agapia, județul Neamț și au fost efectuate mai multe lucrări pentru conservarea bisericii pentru o mai bună funcționare a întregului ansamblu. Valoarea proiectului a fost de 6.224.146,11 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR a fost de 5.082.227,49 LEI și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național a fost de 896.863,68 lei.
Construită inițial din lemn în 1817, Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul se mândrește cu o poziționare pitorească în vechiul cimitir al mănăstirii, la doar 150 m sud-est de emblematica Biserică Adormirea Maicii Domnului din centrul mănăstirii Văratic.
Restaurarea Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul s-a făcut prin consolidarea elementelor de structură și a șarpantei, înlocuirea învelitoarei, restaurarea fațadelor exterioare și a picturii interioare, schimbarea tâmplăriei, restaurarea pardoselii, realizarea de sisteme noi electrice, de încălzire, de detectare și semnalizare a incendiilor.
Restaurarea Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul s-a făcut prin consolidarea elementelor de structură și a șarpantei, înlocuirea învelitoarei, restaurarea fațadelor exterioare și a picturii interioare, schimbarea tâmplăriei, restaurarea pardoselii, realizarea de sisteme noi electrice, de încălzire, de detectare și semnalizare a incendiilor.
Catapeteasma se desfășoară pe cinci registre, iar întreg ansamblul este alcătuit din lemn de tei, atât icoanele, cât și părțile policrome sculptate. Pictura iconostasului a fost realizată în tehnică de ulei, în 1880, probabil de aceeași pictori care au realizat și pictura murala – T. Zugrav și D. Iliescu. După restaurare, catapeteasma și-a recăpătat valoarea reprezentată de caracterul unitar al operei sculpturale și picturale.
Acest proiect a inclus și lucrări de restaurare, protecție și conservare a picturii murale din interiorul bisericii.
Pictura este caracterizată de o cromatică armonioasă, lipsită de tonuri prea vii. Prin programul iconografic redus se păstrează temele esențiale pentru transmiterea mesajului teologic-liturgic. Pe lângă lucrările principale, proiectul a inclus și activități conexe investiției de bază pentru funcționalitatea monumentului: instalații sanitare, construcția unei clădiri pentru centrala termică şi pentru grupul sanitar, sistemul de transmisie date/voce (sonorizare), sistemul de supraveghere video, amenajarea accesului în biserică, refacerea aleilor de acces.
Obiectivul general Programului Operațional Regional 2014-2020 este creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Obiectivul specific al acestui proiect este impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. Obiectivul specific nr. 1 a fost restaurarea, consolidarea și conservarea monumentului istoric Biserica Sfântul Ioan Botezătorul în perioada de implementare prin activități specifice. Obiectivul specific nr. 2 a fost impulsionarea dezvoltării economice a localității Văratec prin creșterea cu 6% a numărului preconizat de vizitatori la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul până la finalizarea implementării proiectului prin activități specifice. Impactul investiției la nivelul
localității/regiunii se concretizează în creșterea calității serviciilor turistice în comuna Agapia, județul Neamț, prin îmbunătățirea infrastructurii turistice și restaurarea obiectivului de patrimoniu Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cadrul Ansamblului Mănăstirii Văratic. Ca urmare a implementării proiectului, vom avea următoarele rezultate: un obiectiv de patrimoniu cultural restaurat; – includerea monumentului istoric în cadrul unui circuit turistic; -impulsionarea dezvoltării economice a localității Văratic prin creșterea cu minim 6% a numărului preconizat de vizitatori la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul prin activități specifice.
De aproape două secole și jumătate, Mănăstirea Văratic îmbogățește identitatea culturală și spirituală a României. Între aceste sfinte ziduri, călugărițe de seamă au pus bazele unei spiritualități românești care, cu
sprijinul acestui proiect, va continua și va dăinui pentru veacuri. Acum, în 2023, biserica Sfântul Ioan Botezătorul, din apropierea mormântului Veronicăi Micle, poartă straie noi și își continuă menirea de a fi pildă de trăire și de aleasă viață duhovnicească, pentru toți cei care îi vor trece pragul.
Obiectivul a fost digitalizat și se poate vizualiza la următorul link:
https://www.manastireavaratic.ro/tur-virtual/Varatic-1/index.htm
2. Consolidarea, restaurarea și valorificarea turistică a Bisericii Schimbarea la Față
Proiectul cu titlul Consolidarea, restaurarea și valorificarea turistică a Bisericii Schimbarea la Față, din cadrul ansamblului mănăstirii Văratic, cod SMIS 116760, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1 a fost implementat în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2023.
În urma lucrărilor a fost consolidată Biserica Schimbarea la Față din localitatea Agapia, județul Neamț și au fost efectuate mai multe lucrări pentru consolidarea și restaurarea bisericii pentru o mai bună funcționare a întregului ansamblu. Valoarea proiectului a fost de 5.262.387,43 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR a fost de 4.170.024,08 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național a fost de
735.886,60 lei.
Construită între anii 1845 și 1847, Biserica Schimbarea la Față are poziționare pitorească, aproape de pădure. Biserica a fost construită pentru preluarea serviciilor de cult pentru obștea monahală, dar și ca urmare a extinderii satului mănăstiresc în zona de sud-vest a bisericii vechi. Între timp, cimitirul mănăstirii s-a mutat în vecinătatea nord-vestica a Bisericii Schimbarea la Față.
Consolidarea, restaurarea și conservarea monumentului Biserica Schimbarea la Față s-a făcut prin consolidarea zidurilor, prin îmbunătățirea capacității portante a zidăriei și protejarea acesteia împotriva infiltrațiilor. Au fost refăcute trotuarele perimetrale și au fost realizate rigole perimetrale noi, reparații și înlocuiri la nivelul structurii șarpantei și a asterealei. Au fost completate cu lucrări de ignifugare și biocidare a structurii șarpantei și s-a înlocuit învelitoarea existentă din tablă fălțuită zincată cu tablă titan-zinc. A fost
refăcută pardoseala. Au fost reabilitate finisajele exterioare și au fost realizate amenajări interioare. Lucrările au fost finalizate prin restaurarea, protecția și conservarea picturii murale și a iconostasului.
Pictura interioară a bisericii a fost realizată de pictorul Eremia Profeta în anul 1965. Tehnica folosită este o tehnică murală modernă, mai facilă, în care pictorul pornește reprezentările iconografice în mediul proaspăt de var, al fresco, și finalizează pictura în mediul uscat, al secco, adăugând suspensiei de pigmenți un liant organic. Iconostasul actual datează de la mijlocul secolului XIX și a fost executat în tehnica de ulei pe suport
de lemn de tei. Stilul neoclasic al picturii este grefat pe anumite elemente iconografice ce amintesc de un specific neobizantin.
Obiectivul general Programului Operațional Regional 2014-2020 este creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a
progresului tehnologic.
Obiectivul specific numărul 1 al proiectului este restaurarea, consolidarea și conservarea monumentului istoric biserica Schimbarea la Față prin activități specifice. Obiectivul specific numărul 2 al proiectului este impulsionarea dezvoltării economice a localității Văratic prin creșterea cu 6% a numărului preconizat de vizitatori la biserica Schimbarea la față până la finalizarea implementării proiectului prin activități specifice.
Ca urmare a implementării proiectului, vor fi următoarele rezultate: un obiectiv de patrimoniu cultural restaurat; – includerea monumentului istoric în cadrul unui circuit turistic; – impulsionarea dezvoltării economice a localității Văratic prin creșterea cu minim 6% a numărului preconizat de vizitatori la Biserica Schimbarea la Față prin activități specifice.
De aproape două secole și jumătate, Mănăstirea Văratic îmbogățește identitatea culturală și spirituală a României. Între aceste sfinte ziduri, călugărițe de seamă au pus bazele unei spiritualități românești care, cu sprijinul acestui proiect, va continua și va dăinui pentru veacuri.
Acum, în 2023, biserica Schimbarea la Față, poartă straie noi și își continuă menirea de a fi pildă de trăire și de aleasă viață duhovnicească, pentru toți cei care îi vor trece pragul.
Obiectivul a fost digitalizat și se poate vizualiza la următorul link:
https://www.manastireavaratic.ro/tur-virtual/Varatic-3/index.htm