Părinte duhovnicesc iscusit, încercat în nevoinţa pusnicească, cu o trăire înaltă şi adevărat îndreptar de vieţuire monastică, s-a impus în conştiinţa soborului de la Varatic, drept primul duhovnic al mănăstirii şi în acelaşi timp ca model exemplar al tuturor duhovnicilor mănăstirii noastre. Schimonah, cărturar şi povăţuitor de suflete, autor al unei rânduieli de rugăciune caracterizată prin echilibru spiritual, un bun gospodar şi administrator al averilor mânăstirii, iată calităţi veritabile care l-au determinat pe I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să-l propună pe Duhovnicul Iosif spre canonizare.
Procesul de canonizare a debutat cu dezbaterile din cadrul Sinodului Mitropolitan pentru întocmirea dosarului de canonizare înmânat Sfântului Sinod. O comisie liturgică a studiat atent dosarul ce cuprinde viaţa, acatistul şi slujba sfântului propus spre canonizare. Raportul acestei comisii a fost propus spre aprobare tuturor membrilor Sfântului Sinod care au luat hotărârea de canonizare. După fixarea tipicului şi a zilei de prăznuire, s-a întocmit actul sinodal de canonizare, numit Tomos de canonizare care cuprinde motivul canonizării, hotărârea de canonizarea a Sf. Sinod, instituirea cultului public, fixarea zilei de pomenire, înscrierea în calendar şi adoptarea ca hram al unor biserici.
Astfel, la 5 iunie 2008, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost dublată de un eveniment deosebit pentru Biserica noastră, în general, şi pentru Mânăstirea Varatic, în special, prin proclamarea solemnă a canonizarii Cuviosului Iosif de la Varatic, alături de alţi opt sfinţi cuvioşi nemţeni, ceremonie care a avut loc la Sfânta Mânăstire Neamţ. Iar la data de 16 august 2008, cu prilejul pomenirii ctitorilor mănăstirii Varatic, a avut loc proclamarea locală a canonizării de către un sobor de arhierei condus de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Tomosul de canonizare a fost trimis şi celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale pentru a împărtăşi această bucurie.
Soborul Mânăstirii Varatic a aşteptat cu nerăbdare ziua în care întreaga viaţă a Duhovnicului Iosif, sfinţenia, minunile şi nevoinţa sa să fie consfinţite prin actul solemn al canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Aşadar începând din vara anului 2008 avem în mod oficial un nou mijlocitor în faţa tronului de judecată al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mijlocitor a cărui prăznuire a fost stabilită la data de 16 augut, după sărbătorirea hramului bisericii principale închinate Adormiirii Maicii Domnului.
Sfinte Iosif, roagă-te la Bunul Dumnezeu pentru noi!