Anunţuri

Prezentare proiect:

1. Licitatie teren agricol

 

2. Consolidarea, restaurarea si valorificarea turistica a Bisericii “Schimbarea la Față

In data de 26 ianuarie 2018, SFÎNTA MĂNĂSTIRE VARATIC a semnat Contractul de finantare pentru proiectul “Consolidarea, restaurarea si valorificarea turistica a Bisericii „Schimbarea la Față”, cod SMIS: 116760

Partile contractante sunt:

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene in calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020,

Organismul intermediar din cadrul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord Est

SFÎNTA MĂNĂSTIRE VARATIC, in calitate de beneficiar al finantarii

Proiectul va fi finantat prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa prioritară: 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investitie: 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Durata de implementare este de 45 luni.

Valoarea totala a proiectului este de 4.801.470,96 lei din care:

– finantare nerambursabila 4.071.101,32 lei FEDER si 622.639,02 lei buget national,

– co-finantare eligibila beneficiar 95.790,62 lei si valoare ne-eligibila 11.940,00 lei.

Obiectivul general POR 2014-2020 este creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Obiectivul specific al Priorității de investiții 5.1 este impulsionarea dezvoltarii locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. Prezentul proiect vizează restaurarea, conservarea și consolidarea unui monument istoric din patrimoniu cultural național din mediul rural, și anume Biserica ”Schimbarea la Față”, din Ansamblul Mănăstirii Varatic, inclusă în lista Monitorului Oficial partea 1, numărul 113/bis din 15.02.2016 publicat pe site-ul Ministerul Culturii.

Obiectiv specific 1 al proiectului este: Restaurarea, consolidarea și conservarea monumentului istoric Biserica ”Schimbarea la Față” în perioada de implementare de 4 ani prin activități specifice.

Activități specifice pentru atingerea obiectivului:

  • Consolidarea, restaurarea și conservarea monumentului Biserica ”Schimbarea la Față” prin (consolidarea zidurilor prin utilizarea de tiranți introduși în galerii orizontale, dispuse în grosimea zidurilor și injectate cu lapte de ciment, îmbunătățirea capacității portante a zidăriei și protejarea acesteia împotriva infiltrațiilor prin realizarea unor injectări hidrofobe perimetrale, refacerea trotuarelor perimetrale, realizarea de rigole perimetrale noi, reparații și înlocuiri la nivelul structurii șarpantei și a asterelei, ignifugare şi biocidare structură şarpantă, înlocuirea învelitorii existente din tablă fălțuită zincată cu tablă fălțuită din cupru, refacerea pardoselii, schimbarea tâmplăriei existente cu profil PVC în tâmplărie din lemn stratificat, reabilitara finisajelor exterioare, amenajări interioare)

  • Restaurarea, protecția și conservarea picturii murale

  • Restaurarea, protecția și conservarea iconostasului din interiorul Bisericii ”Schimbarea la Față”.

  • Refacere instalații electrice, instalațiile interioare de încălzire

  • Activități conexe investiției de bază pentru funcționalitatea monumentului: instalații sanitare, construcţia unei clădiri pentru centrala termică şi pentru grupul sanitar, sistemul de transmisie date/voce (sonorizare), sistemul de supraveghere video, amenajarea accesului în biserică, refacerea aleilor de acces

  • Activități pentru buna implementare a proiectului: servicii de consultanță și proiectare

  • Activități de audit

Obiectiv specific 2 al proiectului este: Impulsionarea dezvoltării economice a localității Văratec prin creșterea cu 6% a numărului preconizat de vizitatori la Biserica ”Schimbarea la Față” până la finalizarea implementării proiectului prin activități specifice

Activități specifice pentru atingerea obiectivului:

  • Activități de informare și publicitate

  • Activități de digitizare

  • Activități de promovare a monumentului Biserica ”Schimbarea la Față”

In data de 23.02.2018 a fost semnat contractul pentru serviciile de informare, publicitate și promovarea obiectivului cu SC MUMULAND SRL, in valoare de 16.660 lei fara TVA

In data de 5.03.2018 a fost incheiat contractul pentru serviciile de proiectare si asistenta din partea proiectantului cu SC EUROAMIRA SRL, in valoare de 54.500 lei, fara TVA.

În data de 16.03.2018 s-a încheiat Contractul de Servicii consultanță privind managementul proiectului ,,CONSOLIDAREA, RESTAURAREA ȘI VALORIFICAREA TURISTICĂ A BISERICII ,,SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, SMIS 116760, cu SC ARTH GRAVUR SRL, în valoare de 59.000 lei, fără TVA.

În data de 20.05.2019 a încetat Contractul de Servicii consultanță privind managementul proiectului ,,CONSOLIDAREA, RESTAURAREA ȘI VALORIFICAREA TURISTICĂ A BISERICII ,,SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, SMIS 116760, cu SC ARTH GRAVUR SRL, prin acordul părților.

În data de 22.05.2019 a fost încheiat contractul pentru serviciile de consultanță în managementul proiectului, cu SC FIDES CONSULT SRL, în valoare de 59.000 lei.

Informatii suplimentare puteti obtine la locatia proiectului: ROMÂNIA, REGIUNEA NORD-EST, MĂNĂSTIREA VARATIC, JUDEȚUL NEAMȚ, COMUNA AGAPIA, SAT VĂRATEC, Tel. 0233244616, Fax: 0233245175, E-mail: varaticmanastirea@gmail.com.

Documentatie tehnică pentru procedura de achiziție Lucrari de constructii si dotări, în cadrul proiectului “Consolidarea, restaurarea si valorificarea turistica a Bisericii “Schimbarea la Față”, cod SMIS: 116760.

 

3.  Punerea în valoare a patrimoniului cultural prin consolidarea și conservarea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din cadrul ansamblului Mănăstirii Văratic

Sfînta Manastire Varatic, a semnat Contractul de Finantare pentru proiectul: ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ”SF. IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC”, nr. NE/NT/2016/5/5.1/1/25/24-08-2016, în data de 13 iunie 2017.

Părțile contractante sunt:

  • Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014 – 2020

 

  • Organismul Intermediar din acdrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord est

 

  • Sfînta Mănăstire Varatic, în calitate de beneficiar al finanțării.

 

Proiectul va fi finanțat prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție: 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Valoarea totală a proiectului este de 6.191.446,34 lei din care:

  • Finanțare nerambursabilă 5.185.946,42 lei – FEDER și 793.144,75 lei buget national

 

  • Co-finanțare eligibilă beneficiar 122,022,27 lei și valoare ne-eligibilă 90.332,90 lei.

 

Obiectivul general POR 2014 – 2020 este creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiiloe de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, acondițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să getioneze în mod efficient resursele, să valorifice petențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Obiectivul specific este impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Localizarea proiectului:

  • Locul de implementare al proiectului: ROMÂNIA, REGIUNEA NORD-EST, JUDEȚUL NEAMȚ, COMUNA AGAPIA, SAT VĂRATEC, STR. VERONICA MICLE, NR. 25

 

  • Solicitantul proiectului este SFÎNTA MĂNĂSTIRE VĂRATEC, cu sediul în sat Văratec, com. Agapia, jud. Neamţ, Romania. La SFÎNTA MĂNĂSTIRE VĂRATEC se ajunge pe DN 15G la care are accesabilitate directă.

 

  • La obiectivul de patrimoniu Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” se ajunge tot pe DN 15G, după care, se urmează pe o porțiune de 150 m un drum comunal care care este o ramificație a DN 15G și duce până la poarta bisericii.

 

Scurt istoric

Istoricul bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, care face parte din ansamblul vast al Mănăstirii Văratic din judeţul Neamţ, este destul de incert.

Biserica este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din Romînia din 2004, republicată în 2010, ca făcând parte din ansamblul Mănăstirii Văratic, sub codul: NT-II-m-A-10732.03.

Biserica este lipsită de pisanie, iar istoria ei este consemnată în principal de tradiţie, cea care a generat şi o serie de informaţii vehiculate în diferite publicaţii, cea mai completă fiind monografia „ Mănăstirea Văratic”, editată în 1986. Relativ succint, acest istoric este inserat în primul capitol al cărţii, intitulat ,, Mănăstirea Varatic vatră de istorie”, al cărui autor este Pr. Scarlat Porcesu.

Conform acestui istoric, prima bisericuţă a fost de lemn, construită din materialul recuperat de la prima biserică a mănăstirii Văratic, după 1812, an în care a fost sfinţită biserica mare, de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de către mitropolitul Veniamin Costachi. Tradiţia dă ca an al ridicării bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” 1817.

Iniţial biserica a deservit cimitirul mănăstirii, ea aflându-se în afara zidurilor aşezământului principal, pe panta unei coline, la sud-est de acesta.

Biserica de zid, existentă şi astăzi, a fost construită cu probabilitate în anul 1847, perioadă în care stareţa mănăstirii era Eufrosina Lazu, după cum reiese din Pomelnicul său:

„Pomelnicul sfintii biserici cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care din nou s-au zidit în anul 1844 şi s-au sfinţit de arhiereul Iosif Bobulescu. Fondatorii sfintei biserici au fost mai întii Sfinţia Sa Schimonahia Eufrosina Lazu, arhimandrita şi stareţa sfintei mănăstiri Văraticu, şi al doilea, cu ajutorul soborului şi a altor făcători de bine”.

Merită subliniată o realitate particulară: ideea de ctitorie colectivă: stareţa, care probabil la construirea lăcaşului, obştea mănăstirii, dar şi o serie laici, ale căror nume apar în continuare, pe filele Pomelnicului. Stareţa Eufrosina Lazu a condus mănăstirea între anii 1844 – 1888.
Biserica se pare că nu a fost pictată imediat. Numai iconostasul, absolut necesar oficierii cultului, a fost realizat la scurt timp după terminarea zidirii şi probabil după tencuirea şi zugrăvirea interiorului, în aşteptarea picturii.

Pictura interioară din biserică a fost realizată probabil de pictorii T. Şi D. Iliescu, în 1880, aceiaşi care au refăcut, în ulei, pictura murală din interiorul bisericii mari a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în 1882.

O pisanie pictată pe luneta peretelui de nord al proscomidiarului dă anul şi numele pictorilor care au realizat o compoziţie reprezentând doi Sfinţi Ierarhi. Textul este redactat în limba română, cu caractere chirilice, are şi valoarea unui document istoric: „Doi presfinţiţi Arhierei cu numele acestor doi Patrierhi au zugrăvit cu a lor cheltuială spre a lor vecinică Pomenire şi altor făcători de bine. Şi din condei s-au zugrăvit de robii lui Dumnezeu T. zugrav şi D. Iliescu polietori. 1880”.

Istoria ulterioară a bisericii este lipsită de evenimente majore. Probabil pictura a fost curăţată cu mijloace empirice (spălare cu substanţe necunoscute, pentru a înlătura depunerile de fum), exteriorul a fost văruit de mai multe ori şi, de asemenea, învelitoarea a fost refăcută, respectându-se de fiecare dată forma originară, practic copiată de la restaurare la restaurare.
După mutarea cimitirului în preajma bisericii „Schimbarea la Faţă”, funcţia cimiterială a acestei biserici a încetat practic, pentru obştea mănăstirii, cel puţin, în jurul bisericii îndesindu-se căsuţele maicilor, întrucât mănăstirea are un regim monahal idioritmic.

Spre sud de biserică, aproape de ea, se află mormântul Veronicăi Micle († 1889), iubita poetului Mihai Eminescu.

Scopul proiectului:

Investițiile propuse prin proiect vizează Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, care face parte din patrimoniul cultural național, fiind înscris pe lista monumentelor istorice, având codul LMI NT-II-m-A-10732.03.
Investiția presupune realizarea de lucrări de intervenție asupra obiectivului de patrimoniu Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, precum și realizarea unei construcții noi, respectiv a clădirii în care vor fi amplasate centrala termică și grupul sanitar.
Într-o primă fază va fi elaborat proiectul tehnic, urmând ca ulterior să înceapă execuția lucrărilor, și anume:
LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ASUPRA OBIECTIVULUI DE PATRIMONIU (INVESTIȚIA DE BAZĂ): consolidarea zidurilor prin utilizarea de tiranți introduși în galerii orizontale, dispuse în grosimea zidurilor și injectate cu lapte de ciment, îmbunătățirea capacității portante a zidăriei și protejarea acesteia împotriva infiltrațiilor prin realizarea unor injectări hidrofobe perimetrale, refacerea trotuarelor perimetrale, realizarea de rigole perimetrale noi, reparații și înlocuiri la nivelul structurii șarpantei și a asterelei, ignifugare şi biocidare structură şarpantă, înlocuirea învelitorii existente din tablă fălțuită zincată cu tablă fălțuită din cupru, refacerea pardoselii, schimbarea tâmplăriei existente cu profil PVC în tâmplărie din lemn stratificat, reabilitara finisajelor exterioare, amenajări interioare, restaurarea picturii interioare, restaurare iconostas, refacerea tuturor instalațiilor interioare electrice, refacere sistem iluminat exterior, achiziționare centrală termică și realizare instalaţii interioare de încălzire, realizare instalaţii sanitare și dotare grup sanitare.
INVESTIȚIE CONEXĂ INVESTIȚIEI DE BAZĂ CARE CUPRINDE: construcţia unei clădiri pentru amplasarea centralei termice şi amenajarea unui grup sanitar, sistemul de transmisie date/voce (sonorizare), sistemul de supraveghere video, amenajarea accesului în biserică, refacerea aleilor de acces.
După finalizarea lucrărilor, se va realiza digitizarea obiectivului restaurat (Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”), se vor realiza activități de marketing și promovare turistică a obiectivului restaurat.
În proiect sunt prevăzute și activități de informare și publicitate, precum și realizarea unui audit de către un auditor extern.
De asemenea, în cadrul proiectului sunt prevăzute și prestarea de servicii de consultanță în managementul investiției.
Durata proiectului: Durata de implementare este de 72 luni.

Achiziții realizate de la semnarea contractului de finanțare:

S-a încheiat Contractul de prestări servicii de consultanță privind managementul proiectului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC FIDES CONSULT SRL, nr. ctr.644/381/22.05.2019. Prețul contractului este de 60.809 lei.

S-a încheiat Contractul servicii de informare, publicitatea și promovarea obiectivului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTĂRUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC MUMULAND SRL. Prețul contractului este în valoare de 16.666 lei.
În data de 24 iulie 2017 a fost publicat anunțul pentru începerea proiectului, în ziarul Evenimentul;

În data de 12.07.2017 s-a încheiat Contractul de prestări servicii privind managementul proiectului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF. IOAN BOTEZĂTORUL” din cadrul ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC”, SMIS 116243 cu SC ARTH GRAVUR SRL, în valoare de 60.809 lei, cu TVA.

În data de 20.05.2019 a încetat Contractul de prestări servicii privind managementul proiectului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF. IOAN BOTEZĂTORUL” din cadrul ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC”, SMIS 116243 cu SC ARTH GRAVUR SRL, prin acordul părților.

S-a încheiat Contractul de servicii dirigenție de șantier, pentru proiectul ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTĂRUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC NORD – CONSULTING SRL, Jud. IAȘI. Prețul contractului este de 47.000 lei.

S-a încheiat Contractul de proiectare, executie de lucrări și dotări, în cadrul proiectului „PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,, SF IOAN BOTEZATORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MANASTIRII VARATIC”, atribuit prin procedură competitivă ASOCIERII SC IDEAL WINDOWS SRL – SC EUROAMIRA SRL. Prețul contractului este de 4.344.071,05 lei.

Informații suplimentare se pot obține la locația proiectului: ROMÂNIA, REGIUNEA NORD EST, SF.MĂNĂSTIREA VARATIC, STR. VERONICA MICLE, NR.25, Jud. NEAMȚ, Tel 0233/244616, Fax 0233/245175, E-mail: varaticmanastirea@gmail.com

PROIECT TEHNIC – „PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII „SF. IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VĂRATEC”, SMIS 116243

Related Images: