Sociale
Reflexul nemijlocit al trăirii duhovniceşti de la Varatic, exprimate în ascultări cu caracter filantropic se datoreşte şi se poate explica tocmai prin disponibilitatea cu totul aparte a monahismului feminin de a încununa viaţa duhovnicească cu practica ascultării. Legătura între duhovnicie si filantropie, la mănăstirea Varatic, s-a văzut în mod cu totul deosebit, în circumstanţe excepţionale, cum au fost cele generate de ultimile două războaie mondiale, care au solicitat din plin jertfelnicia calugaritelor. Aceasta s-a manifestat atât în serviciul monahiilor în spitalele de campanie, în preajma câmpului de luptă, cât şi după aceea, prin asistenţa acordată victimelor de război, văduvelor şi mai ales orfanilor. Există numeroase mărturii care dovedesc cele menţionate mai sus.
S-au ilustrat în mod deosebit în aceste activităţi două vrednice Starete arhim. Zenaida Racleş(1909-1926) şi Arhim.Irina Leca(1940-1942) ale căror stăreţii au coincis cu perioada celor două conflagraţii mondiale. Ambele au răspuns cu promptitudine cererilor uneori disperate ale combatanţilor, trimiţând călugăriţe infirmiere sau surori de caritate pentru îngrijirea răniţilor de război. A fost instalat chiar un spital de campanie în cadrul mănăstirii noastre între anii 1915 şi 1917.
Numeroase maici au activat ca asistente medicale ori educatoare la instituţiile sociale, pedagogice sau de caritate din întreaga ţară. Nu o dată mănăstirea a trebuit să acorde ajutor moral şi material numeroşilor refugiaţi de război. Pentru a putea face faţă acestor solicitări, maici şi surori de la Varatic au urmat cursuri speciale de pregătire ca infirmiere sau educatoare, organizate fie în mănăstire de serviciul „Crucii Roşii”, fie în capitală la Institutul surorilor de caritate „Regina Elisabeta”.
Jertfelnicia călugăriţelor în aceste ascultări a fost recunoscută de demnitarii acelor timpuri, prin acordarea de decoraţii şi distincţii, maicilor care s-au remarcat în exercitarea acestor activităţi, precum şi vrednicilor stareţe ce au înţeles implicarea Mănăstirii Varatic în lucrarea filantropică din acele perioade de necesitate.
După încheierea conflagraţior mondiale viaţa mănăstirii şi-a reluat cursul normalitaţii, însă paralel cu lucrarea de înduhovnicire şi transfigurare personală,alte forme de activitaţi social-filantropice, culturale şi protocolare au fost în atenţia soborului Mănăstirii Varatic.
Astfel Mănăstirea Varatic a fost şi este o oază de pace şi linişte de întărire sufletească şi trupească a multor pelerini şi oamenii de cultură. Filoxenia maicior, ospitalitatea, generozitatea faţă de oaspeţi, s-a dovedit în toate timpurile a fi paradigmatică. Slujbele minunate, pitorescul şi poezia locurilor eminsciene a padurii de argint, au constituit mereu puncte de atracţie pentru iubitorii de frumos, linişte si rugăciune.
Mănăstirea Varatic a fost gazda a numeroase întâlniri cu caracter cultural, educativ, duhovnicesc pe tot parcursul existentei sale. Amintim în acest sens întâlnirea de la Varatic în anul 1907 a unui grup de copii ai Administraţiei Scolare -Bucureşti care îşi petreceau vacanţele sub supravegherea maicilor din obştea mănăstirii. Deasemenea semnalăm un grup de studente care în 1914 si-au petrecut util timpul în obştea mănătirii Varatic. Din documente aflăm că în perioada 1926-1939 a funcţionat la Mănăstirea Varatic o cantină pentru pelerini.
Mai remarcăm şi faptul că Mănăstirea Varatic datorită amplasamentului ei geografic accesibil, a fost gazda a numeroase delegaţii bisericeştii , politice şi culturale, care s-au bucurat de ospitalitatea maicilor de aici. Nume de Patriarhi, Preşedinţi de Stat, oameni de ştiinţă, scriitori, etc.au înscris în cartea de aur a mănăstirii, cuvinte evocatoare despre acest aşezământ pitoresc.
Nu putem trece cu vederea şi faptul că obştea mănăstirii nu a rămas insensibilă faţă de necazurile şi catastrofele naturale care s-au abătut peste anumite regiuni ale ţării. După posibilităţile sale meteriale mănăstirea a ajutat dea lungul vremii oameni rămaşi fără adăpost, fără hrană, fără minimum de trai.
In momentul de faţă activitatea social-filantropică desfăşurată din cadrul mănăstirii este desfăşurat de maicile şi surorile tinere, prin îngrijirea şi supravegherea permanentă a celor peste 200 de călugăriţe care sunt bolnave, cu vârsta între 60-95 ani
De aceea, opera de filantropie, care caracterizează obştea Mănăstirii Varatic de-a lungul istoriei sale multiseculare, este încununată astăzi, în chip providenţial prin construirea Căminului social-filantropic „Cuvioasa Nazaria”. Acest aşezământ este construit prin grija nemijlocită a I.P.S. Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a supravegheat îndeaproape lucrările acestei construcţii. Căminul este prevăzut cu 50 locuri, cabinet medical, bucătărie, spălătorie, magazie, sală de mese, etc., în care vor fi primite şi îngrijite nu numai călugăriţe ci şi bătrâne civile care nu au locuinţă şi îngrijire necesară. Mănăstirea va asigura în mod practic desfăşurarea activităţilor acestui cămin , având personal cu pregătire medicală(doi medici generalişti, un medic stomatolog şi şapte asistente medicale) cât şi personal pentru probleme administrative. În spiritul aceleiaşi împletiri a filantropiei cu duhovnicia, caracteristic din vechime obştei de la Varatic, în cadrul Căminului, va funcţiona şi un paraclis cu hramul Sf. Evanghelist Ioan, cu menirea de a asigura pe lângă asistenţă socială şi medicală şi reconfortarea morală şi spirituală a celor ce vor beneficia de ospitalitatea aşezământului.
Ateliere
Rugăciunea şi ascultarea sunt aripile prin mijlocirea cărora se aşterne liniştea în suflet şi se dobândeşte mântuirea. În acest sens au fost înfiinţate în Sf. Mănăstire Varatic ateliere de croitorie, broderie bisericească, pictură şi covoare.
Brutărie socială
Una dintre cele mai recente realizări de anvergură a fost finalizarea lucrărilor la brutăria mănăstirii în anul 2007, brutărie construită cu osârdia maicilor şi pusă sub ocrotirea Sf. Ierarh Nicolae, renumită deja nu numai pentru pâinea sa curată şi sănătoasă cât şi pentru delicioasele sale produse de panificaţie (plăcinte, brânzoaice, merdenele etc.).
Pâinea, hrană a sufletului, principalul simbol euharistic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, devine în sfânta Mănăstire Varatic şi pâinea noastră cea de toate zilele, căci mâinile îndemânatice ale maicilor lucrează cu timp şi fără timp la plămădirea aluatului nu numai pentru consumul intern ci şi spre bucuria credincioşilor şi a pelerinilor care se ostenesc să treacă pragul mănăstirii.
Astfel călătorii şi pelerinii sunt întâmpinaţi încă de la intrare cu pâine şi rugăciune după vechea tradiţie mânăstirească. Şi tot spre bucuria pelerinilor osteniţi, respectând frumoasa rânduială a ospitalităţii moştenită de la sfinţii părinţi, în cadrul Mănăstirii s-a amenajat un număr de camere confortabile cu băi proprii, pentru cei care, însetaţi de Dumnezeu, poposesc în sfânta noastră mânăstire pentru a se împărtăşi cu un strop din frumuseţea slujbelor şi a gusta din pacea sufletească a locului.
Produse naturale ( siropuri, dulceţuri şi şerbeturi)
Produse tradiţionale, specifice mânăstirii Varatic sunt dulceţurile şi siropurile naturale, realizate după reţete tradiţionale şi conform unor metode cunoscute numai de măicuţe. Din gama variată de produse de acest gen, delicioasa dulceaţă de cireşe amare este cea mai căutată, alături de miraculosul sirop obţinut din muguri de brad. Produsele naturale oferite de Mănăstirea Varatic pe lângă caracterul lor tradiţional, prezintă o importanţă deosebită în tratarea unor afecţiuni.
Punerea în valoare a patrimoniului cultural prin consolidarea și conservarea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din cadrul ansamblului Mănăstirii Văratic
Sfînta Manastire Varatic, a semnat Contractul de Finantare pentru proiectul: ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ”SF. IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC”, nr. NE/NT/2016/5/5.1/1/25/24-08-2016, în data de 13 iunie 2017.
Părțile contractante sunt:
- Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014 – 2020
- Organismul Intermediar din acdrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord est
- Sfînta Mănăstire Varatic, în calitate de beneficiar al finanțării.
Proiectul va fi finanțat prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție: 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Valoarea totală a proiectului este de 6.191.446,34 lei din care:
- Finanțare nerambursabilă 5.185.946,42 lei – FEDER și 793.144,75 lei buget national
- Co-finanțare eligibilă beneficiar 122,022,27 lei și valoare ne-eligibilă 90.332,90 lei.
Obiectivul general POR 2014 – 2020 este creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiiloe de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, acondițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să getioneze în mod efficient resursele, să valorifice petențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Obiectivul specific este impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
Localizarea proiectului:
- Locul de implementare al proiectului: ROMÂNIA, REGIUNEA NORD-EST, JUDEȚUL NEAMȚ, COMUNA AGAPIA, SAT VĂRATEC, STR. VERONICA MICLE, NR. 25
- Solicitantul proiectului este SFÎNTA MĂNĂSTIRE VĂRATEC, cu sediul în sat Văratec, com. Agapia, jud. Neamţ, Romania. La SFÎNTA MĂNĂSTIRE VĂRATEC se ajunge pe DN 15G la care are accesabilitate directă.
- La obiectivul de patrimoniu Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” se ajunge tot pe DN 15G, după care, se urmează pe o porțiune de 150 m un drum comunal care care este o ramificație a DN 15G și duce până la poarta bisericii.
Scurt istoric
Istoricul bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, care face parte din ansamblul vast al Mănăstirii Văratic din judeţul Neamţ, este destul de incert.
Biserica este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din Romînia din 2004, republicată în 2010, ca făcând parte din ansamblul Mănăstirii Văratic, sub codul: NT-II-m-A-10732.03.
Biserica este lipsită de pisanie, iar istoria ei este consemnată în principal de tradiţie, cea care a generat şi o serie de informaţii vehiculate în diferite publicaţii, cea mai completă fiind monografia „ Mănăstirea Văratic”, editată în 1986. Relativ succint, acest istoric este inserat în primul capitol al cărţii, intitulat ,, Mănăstirea Varatic vatră de istorie”, al cărui autor este Pr. Scarlat Porcesu.
Conform acestui istoric, prima bisericuţă a fost de lemn, construită din materialul recuperat de la prima biserică a mănăstirii Văratic, după 1812, an în care a fost sfinţită biserica mare, de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de către mitropolitul Veniamin Costachi. Tradiţia dă ca an al ridicării bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” 1817.
Iniţial biserica a deservit cimitirul mănăstirii, ea aflându-se în afara zidurilor aşezământului principal, pe panta unei coline, la sud-est de acesta.
Biserica de zid, existentă şi astăzi, a fost construită cu probabilitate în anul 1847, perioadă în care stareţa mănăstirii era Eufrosina Lazu, după cum reiese din Pomelnicul său:
„Pomelnicul sfintii biserici cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care din nou s-au zidit în anul 1844 şi s-au sfinţit de arhiereul Iosif Bobulescu. Fondatorii sfintei biserici au fost mai întii Sfinţia Sa Schimonahia Eufrosina Lazu, arhimandrita şi stareţa sfintei mănăstiri Văraticu, şi al doilea, cu ajutorul soborului şi a altor făcători de bine”.
Merită subliniată o realitate particulară: ideea de ctitorie colectivă: stareţa, care probabil la construirea lăcaşului, obştea mănăstirii, dar şi o serie laici, ale căror nume apar în continuare, pe filele Pomelnicului. Stareţa Eufrosina Lazu a condus mănăstirea între anii 1844 – 1888.
Biserica se pare că nu a fost pictată imediat. Numai iconostasul, absolut necesar oficierii cultului, a fost realizat la scurt timp după terminarea zidirii şi probabil după tencuirea şi zugrăvirea interiorului, în aşteptarea picturii.
Pictura interioară din biserică a fost realizată probabil de pictorii T. Şi D. Iliescu, în 1880, aceiaşi care au refăcut, în ulei, pictura murală din interiorul bisericii mari a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în 1882.
O pisanie pictată pe luneta peretelui de nord al proscomidiarului dă anul şi numele pictorilor care au realizat o compoziţie reprezentând doi Sfinţi Ierarhi. Textul este redactat în limba română, cu caractere chirilice, are şi valoarea unui document istoric: „Doi presfinţiţi Arhierei cu numele acestor doi Patrierhi au zugrăvit cu a lor cheltuială spre a lor vecinică Pomenire şi altor făcători de bine. Şi din condei s-au zugrăvit de robii lui Dumnezeu T. zugrav şi D. Iliescu polietori. 1880”.
Istoria ulterioară a bisericii este lipsită de evenimente majore. Probabil pictura a fost curăţată cu mijloace empirice (spălare cu substanţe necunoscute, pentru a înlătura depunerile de fum), exteriorul a fost văruit de mai multe ori şi, de asemenea, învelitoarea a fost refăcută, respectându-se de fiecare dată forma originară, practic copiată de la restaurare la restaurare.
După mutarea cimitirului în preajma bisericii „Schimbarea la Faţă”, funcţia cimiterială a acestei biserici a încetat practic, pentru obştea mănăstirii, cel puţin, în jurul bisericii îndesindu-se căsuţele maicilor, întrucât mănăstirea are un regim monahal idioritmic.
Spre sud de biserică, aproape de ea, se află mormântul Veronicăi Micle († 1889), iubita poetului Mihai Eminescu.
Scopul proiectului:
Investițiile propuse prin proiect vizează Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, care face parte din patrimoniul cultural național, fiind înscris pe lista monumentelor istorice, având codul LMI NT-II-m-A-10732.03.
Investiția presupune realizarea de lucrări de intervenție asupra obiectivului de patrimoniu Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, precum și realizarea unei construcții noi, respectiv a clădirii în care vor fi amplasate centrala termică și grupul sanitar.
Într-o primă fază va fi elaborat proiectul tehnic, urmând ca ulterior să înceapă execuția lucrărilor, și anume:
LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ASUPRA OBIECTIVULUI DE PATRIMONIU (INVESTIȚIA DE BAZĂ): consolidarea zidurilor prin utilizarea de tiranți introduși în galerii orizontale, dispuse în grosimea zidurilor și injectate cu lapte de ciment, îmbunătățirea capacității portante a zidăriei și protejarea acesteia împotriva infiltrațiilor prin realizarea unor injectări hidrofobe perimetrale, refacerea trotuarelor perimetrale, realizarea de rigole perimetrale noi, reparații și înlocuiri la nivelul structurii șarpantei și a asterelei, ignifugare şi biocidare structură şarpantă, înlocuirea învelitorii existente din tablă fălțuită zincată cu tablă fălțuită din cupru, refacerea pardoselii, schimbarea tâmplăriei existente cu profil PVC în tâmplărie din lemn stratificat, reabilitara finisajelor exterioare, amenajări interioare, restaurarea picturii interioare, restaurare iconostas, refacerea tuturor instalațiilor interioare electrice, refacere sistem iluminat exterior, achiziționare centrală termică și realizare instalaţii interioare de încălzire, realizare instalaţii sanitare și dotare grup sanitare.
INVESTIȚIE CONEXĂ INVESTIȚIEI DE BAZĂ CARE CUPRINDE: construcţia unei clădiri pentru amplasarea centralei termice şi amenajarea unui grup sanitar, sistemul de transmisie date/voce (sonorizare), sistemul de supraveghere video, amenajarea accesului în biserică, refacerea aleilor de acces.
După finalizarea lucrărilor, se va realiza digitizarea obiectivului restaurat (Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”), se vor realiza activități de marketing și promovare turistică a obiectivului restaurat.
În proiect sunt prevăzute și activități de informare și publicitate, precum și realizarea unui audit de către un auditor extern.
De asemenea, în cadrul proiectului sunt prevăzute și prestarea de servicii de consultanță în managementul investiției.
Durata proiectului: Durata de implementare este de 72 luni.
Achiziții realizate de la semnarea contractului de finanțare:
S-a încheiat Contractul de prestări servicii de consultanță privind managementul proiectului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC FIDES CONSULT SRL, nr. ctr.644/381/22.05.2019. Prețul contractului este de 60.809 lei.
S-a încheiat Contractul servicii de informare, publicitatea și promovarea obiectivului ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTĂRUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC MUMULAND SRL. Prețul contractului este în valoare de 16.666 lei.
În data de 24 iulie 2017 a fost publicat anunțul pentru începerea proiectului, în ziarul Evenimentul;
S-a încheiat Contractul de servicii dirigenție de șantier, pentru proiectul ,, PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,,SF.IOAN BOTEZĂTĂRUL” DIN CADRULANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VARATIC, NE/NT/2016/5/5.1//1/25/24-08-2016, cod SMIS 116243, atribuit prin achiziție directă firmei SC NORD – CONSULTING SRL, Jud. IAȘI. Prețul contractului este de 47.000 lei.
S-a încheiat Contractul de proiectare, executie de lucrări și dotări, în cadrul proiectului „PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII ,, SF IOAN BOTEZATORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MANASTIRII VARATIC”, atribuit prin procedură competitivă ASOCIERII SC IDEAL WINDOWS SRL – SC EUROAMIRA SRL. Prețul contractului este de 4.344.071,05 lei.
Informații suplimentare se pot obține la locația proiectului: ROMÂNIA, REGIUNEA NORD EST, SF.MĂNĂSTIREA VARATIC, STR. VERONICA MICLE, NR.25, Jud. NEAMȚ, Tel 0233/244616, Fax 0233/245175, E-mail: varaticmanastirea@gmail.com
PROIECT TEHNIC – „PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN CONSOLIDAREA ȘI CONSERVAREA BISERICII „SF. IOAN BOTEZĂTORUL” DIN CADRUL ANSAMBLULUI MĂNĂSTIRII VĂRATEC”, SMIS 116243
- Volum Arhitectura
- Piese desenate:
- Piese scrise:
- Volum Instalatii
- Piese desenate:
- Piese scrise
- – Instalatii electrice
- – Instalati sanitare
- – Instalatii termice
- Volum Rezistenta
- Piese desenate
- Piese scrise